ActualitateLocal

Amenzi de 8.000 de lei pentru nerespectarea măsurilor de protecție anti-Covid

În ultimele 24 de ore, polițiștii vasluieni au depistat 41 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, acestea fiind sancționate contravențional conform Legii nr. 55/2020, cu amenzi în cuantum de peste 5.250 lei.

Totodată, polițiștii au depistat și 12 de persoane care nu au respectat interdicțiile privind deplasarea sau libera circulație, fiind aplicate sancțiuni în valoare de 2.500 lei.

Au fost derulate 11 misiuni specifice și acțiuni punctuale, în sistem integrat, fiind vizate în mod special zonele aglomerate, centrele comerciale, piețele, târgurile, restaurantele și terasele, precum și mijloacele destinate transportului de persoane.

În cadrul acțiunilor de control, au fost verificate 15 societăți comerciale/persoane fizice autorizate, peste 70 de mijloace de transport persoane (dintre care peste 35 destinate transportului în comun de persoane) și au fost legitimate peste 575 de persoane.

Peste 215 angajați ai Ministerului Afacerilor Interne au acționat în ultimele 24 de ore, la nivel județean, pentru verificarea respectării măsurilor de protecție sanitară în contextul pandemiei Covid-19.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button