ActualitateLocal

Agenți economici din Bârlad sancționați de polițiștii de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, au efectuat controale la agenții economici din municipiul Bârlad, județului Vaslui, pentru prevenirea și combaterea ilegalităților comise în domeniul comercializării produselor din tutun, pentru prevenirea și a combaterii evaziunii fiscale.

Cu ocazia activităților desfășurate, a fost constatată săvârșirea a 3 infracțiuni de contrabandă prevăzute de Legea 86 din 2006, privind Codul Vamal al Românei.

Totodată, au fost verificați 20 de agenți economici, fiind aplicate 8 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 18.000 de lei.

Dintre acestea, 3 au fost aplicate pentru abateri prevăzute şi sancţionate de O.U.G. 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale și 5 sancțiuni pentru abateri prevăzute și sancționate de Legii 349/2002 privind prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun.

De asemenea, au fost confiscați peste 800 de lei și indisponibilizate bunuri în valoare de peste 2.000 de lei pentru care nu au putut fi prezentate documente justificative.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button