ActualitateLocal

ACŢIUNI DE AMPLOARE PENTRU SIGURANŢA COMUNITĂŢII


La sfârșitul acestei săptămâni, polițiștii Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui vor intensifica activitățile de prevenire și combatere a activităților ilicite, pe raza județului. Activitățile, desfășurate ca urmare a dispoziției șefului Poliției Române, urmăresc asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică.

În perioada 12-14 mai a.c., pe raza județului Vaslui, polițiști din structurile de ordine publică, poliţie rutieră, investigaţii criminale, investigare a fraudelor, poliţie transporturi, criminalitate organizată, acţiuni speciale, precum şi arme, explozivi şi substanţe periculoase acționează, în sistem integrat, pentru prevenirea faptelor ilegale și impunerea legii.
Astfel, poliţiştii rutieri, sprijiniți de polițiști de ordine publică, acţionează pentru combaterea cauzelor generatoare de accidente de circulaţie, respectiv: nerespectarea regimului legal de viteză, consumul de băuturi alcoolice de către conducătorii auto, nerespectarea normelor rutiere de către conducătorii de vehicule cu tracțiune animală și bicicliști.
Poliţiştii specializaţi în investigaţii criminale previn şi combat faptele antisociale, cu precădere faptele comise cu violență, acționând și pentru prinderea persoanelor urmărite în temeiul legii, iar poliţiştii de investigare a fraudelor acţionează pentru combaterea evaziunii fiscale și a altor infracțiuni specifice de natură economico-financiară.
Pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice, prevenirea şi combaterea infracţiunilor comise în stradă, în baruri ori discoteci, în pieţe agroalimentare şi târguri, poliţiştii instituie filtre şi efectuează controale.
Poliţiştii de la transporturi sunt prezenţi în staţiile de cale ferată, unde, împreună cu structurile de control abilitate, acţionează pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor de natură judiciară, a comerţului ilegal şi altor fapte penale.
Activităţile vizează şi prevenirea și combaterea faptelor care aduc atingere regimului armelor, munițiilor, a fondului cinegetic și substanțelor periculoase.
Poliția Română este permanent la datorie, pentru protejarea vieţii, integrităţii corporale şi a patrimoniului cetățenilor, precum şi pentru un trafic rutier în siguranță.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button