ActualitateLocal

Comuna Hoceni are sediu nou de primărie

Astăzi, președintele Consiliului Județean (CJ) Vaslui, Dumitru Buzatu, și vicepreședintele Ciprian Trifan au participat la recepția noului sediu de primărie din comuna Hoceni.

Investiția a fost finanțată de Consiliul Județean Vaslui, costurile ridicându-se la 3,5 milioane de lei.

”După ce am construit școli, grădinițe, biserici, alimentări cu apă, canalizări, am asfaltat drumurile din comună și multe altele, am decis să construim un sediu de primărie nou, modern. Până la această dată ne desfășuram activitatea în trei clădiri și în condiții dificile. Consideră că avem acum o clădire reprezentativă pentru comunitatea noastră și confirmă faptul că aici trăiesc oameni gospodari. Am pornit la drum pentru realizarea primăriei după consultarea cu președintele CJ, domnul Dumitru Buzatu, care s-a ținut de cuvânt și ne-a ajutat până la capăt. Am ajuns la momentul inaugurării clădirii și îi mulțumesc în numele meu și al locuitorilor comunei pentru sprijin”, a spus Vasile Țabără, primarul comunei Hoceni.

Construcția este una reprezentativă pentru administrația locală și cuprinde birouri pentru toți salariații, sală de ședințe, cameră pentru arhivă, adăpost pentru situații de urgență, garaj, centrală termică și grupuri sanitare moderne.

”Suntem la un moment festiv, de inaugurare a unei clădiri reprezentative. Asta arată că Vasluiul trece printr-un amplu proces de modernizare. În comunele noastre au apărut rețele de apă, de canalizare, drumuri asfaltate, ceea ce înseamnă practic că se extinde urbanizarea și în mediul rural. Dispar diferențele dintre sat și oraș. Ca întotdeauna, cineva trebuie să fie inițiatorul acestui proces. Avem satisfacția că primarii unităților teritorial-administrative sunt aceia care s-au antrenat primii în activitatea de modernizare. Pe un drum, aflat abia la început, de modernizare a mediul rural, avem presărate și asemenea realizări, cu speranța că, în timp, nu numai instituțiile astea, care aparțin statului, și cele care aparțin obștii să își schimbe înfățișarea, astfel încât satele noastre să arate precum cele de afară. E un drum lung, să nu uităm unde ne aflăm, și este presărat cu multiple obstacole, însă acest drum trebuie să îl străbatem împreună”, a spus Dumitru Buzatu, președintele CJ Vaslui.

La rândul său, vicepreședintele Ciprian Trifan a mulțumit constructorului și proiectantului pentru bijuteria arhitecturală realizată.

Preoții din comună au oficiat slujba de sfințire a noului sediu, iar invitații au făcut o scurtă vizită prin birouri.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button