ActualitateLocal

Un moldovean a plătit 700 de euro pentru un permis de conducere fals

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetățenie R. Moldova care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere fals, pentru care a plătit suma de 700 de euro. 

În data de 25 iulie a.c., în jurul orei 16.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița – I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieşi din ţară, un cetățean din Republica Moldova, în vârstă de 28 de ani, conducând un autoturism.

„La controlul de frontieră, bărbatul a prezentat pe lângă documentele de călătorie și un permis de conducere, valabil pentru categoriile B,C,D,BE,CE,DE, cu însemnele autorităţilor din Republica Moldova. Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor, au fost efectuate verificări suplimentare, ocazie cu care s-a constatat că permisul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.

Cu privire la cele constatate bărbatul a declarat că a procurat documentul fals, prin intermediul unei persoane ale cărei date nu le cunoaşte, în schimbul sumei de 700 de euro”, a declarat Denis Lazăr, purtătorul de cuvânt al ITPF Iași.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals și fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button