Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Vaslui, în colaborare cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, a organizat vernisajul expoziției „Dumitru Bagdasar – fondatorul neurochirurgiei românești”, un eveniment dedicat uneia dintre cele mai importante personalități ale medicinei românești.
Găzduită în Sala „Multimedia” a muzeului, expoziția reunește documente, fotografii, publicații, obiecte și alte materiale care ilustrează parcursul biografic și profesional al medicului Dumitru Bagdasar. Demersul expozițional urmărește să aducă în atenția publicului contribuția acestuia la dezvoltarea medicinei și să valorifice patrimoniul cultural, istoric și medical.
Născut în anul 1893 și decedat în 1946, Dumitru Bagdasar a fost un medic neurochirurg de renume, a cărui activitate medicală, științifică și didactică a avut un rol fundamental în dezvoltarea neurochirurgiei în România. Prin activitatea sa și prin formarea unei școli românești de neurochirurgie, acesta și-a câștigat un loc important în istoria medicinei naționale.
Marcarea a 80 de ani de la moartea sa reprezintă un prilej de evocare a personalității și moștenirii sale profesionale și intelectuale, dar și de readucere în atenția publicului a impactului pe care l-a avut asupra medicinei românești.
Expoziția poate fi vizitată la Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui în perioada 23 octombrie – 1 decembrie 2026.
