Școala Gimnazială „Dimitrie Cantemir” Vaslui a marcat Zilele Școlii printr-un eveniment special, organizat la Centrul ÎntinerEȘTI, dedicat omagierii patronului spiritual al instituției de învățământ. Manifestarea a reunit elevi, cadre didactice, părinți și invitați, într-o atmosferă de sărbătoare, bucurie și recunoștință.
Printre invitați s-a numărat și președintele Consiliului Județean Vaslui, Ciprian-Ionuț Trifan, care a răspuns invitației conducerii unității de învățământ și a transmis un mesaj de apreciere pentru activitatea comunității școlare.
„Educația înseamnă mai mult decât acumularea de cunoștințe. Înseamnă formarea caracterelor, cultivarea talentelor și construirea unor repere pentru viitor. Îi felicit pe elevi și profesori pentru rezultatele obținute și pentru dedicarea cu care duc mai departe prestigiul acestei școli. La mulți ani comunității educaționale «Dimitrie Cantemir»!”, a transmis Ciprian-Ionuț Trifan, președintele Consiliului Județean Vaslui.
Un moment important al evenimentului l-a constituit premierea a cinci elevi care au obținut rezultate deosebite la concursuri și olimpiade școlare, în cadrul proiectului „Ne mândrim cu voi!”, organizat de Primăria Municipiului Vaslui.
Primarul municipiului Vaslui, ing. Lucian Braniște, a subliniat importanța recunoașterii performanței școlare și a sprijinului acordat copiilor pentru dezvoltarea aptitudinilor și talentelor.
„Rezultatele acestor elevi reflectă munca, perseverența și sprijinul profesorilor și părinților. Vom continua să susținem educația și să oferim copiilor condiții cât mai bune pentru a-și dezvolta talentul și potențialul”, a declarat primarul municipiului Vaslui.
Programul festiv a fost completat de momente artistice de teatru, cântec și dans, pregătite de colectivul Școlii Gimnaziale „Dimitrie Cantemir”, prin care elevii și-au demonstrat talentul și creativitatea.
Evenimentul a fost un prilej de celebrare a identității școlii, a performanțelor elevilor și a implicării cadrelor didactice în viața comunității, reconfirmând rolul educației în formarea noilor generații.









