ActualitateLocal

Consiliul Județean Vaslui va investi în refacerea băilor termale de la Ghermănești

Consiliul Județean Vaslui va aloca peste 31 milioane de lei pentru reabilitarea băilor de la Ghermănești.

Banii vor proveni din bugetul propriu, deoarece nu a fost găsită nicio sursă pentru finanțarea cu fonduri nerambursabile a proiectului.

Aici va fi înființat un centru medico-social, iar în prezent consilierii județeni au aprobat documentația tehnico-economică și indicatorii tehnico-economici aferenți obiectivului de investiție.

”Vrem să construim acolo o clinică  cum sunt cele din Bacău, Târgu Mureș sau Leova din Republica Moldova. Să folosim aceste ape cu efecte terapeutice și să mai adăugăm și alte tratamente, pentru ca această clinică să devină profitabilă. Eu am vizitat cele trei centre medicale și acolo sunt tot timpul clienți, este o listă de așteptare deoarece oamenii doresc să facă tratamente. Trebuie să punem în valoare Ghermăneștiul, pentru că am tot așteptat!”, a precizat Dumitru Buzatu, președintele CJ Vaslui.

Spitalul de la Ghermăneşti are în componență cinci pavilioane și a fost construit în perioada Regelui Carol I.

Spitalul a fost inaugurat în anul 1912, pentru ca în anul 1936 să fie descoperit în zonă un zăcământ de ape minerale.

Până în anul 1967 în zona izvoarelor de la Ghermănești s-au forat şase puţuri, fiind deschide 14 băi pentru tratament.

În prezent, corpurile de clădire ce compun Centrul de Asistență de la Ghermănești se află într-o stare avansată de degradare ca urmare a acțiunii seismelor, a infiltrării de ape pluviale și a vechimii acestora.

După finalizarea investițiilor, Centrul Medical de la Ghermănești se va alătura celorlalte centre existente la Băcești, Codăești și Tutova.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button