EducatieLocal

Cum își vor desfășura școlile activitatea între 2 și 12 iunie și în perioada examenelor naționale

Din 2 iunie, elevii din clasele a VIII-a, a XII-a și a XIII-a vor reveni la școală, iar pentru asta Ministerul Educației, împreună cu Ministerul Sănătății, a stabilit o serie de măsuri pentru desfășurarea activităților din școli în condiții de siguranță.

Ordinul comun care stabilește măsurile obligatorii de prevenire și combatere a îmbolnăvirilor cu noul coronavirus în unitățile de învățământ, pentru perioada 2-12 iunie, și pentru examenele de evaluare națională și bacalaureat 2020, a fost publicat în Monitorul Oficial, marți seară.

Setul de reguli cuprins în document vizează atât elevii și oamenii școlii, cât și instituțiile care trebuie să se implice pentru ca activitățile următoare să se desfășoare în siguranță.

Potrivit Ordinului, conducerile școlilor sunt cele care vor răspunde de aplicarea acestor măsuri, de organizarea și desfășurarea activităților, pe baza unui program.

De asemenea, Consiliile de administrație din școli vor stabili cum se vor desfășura activitățile de pregătire a examenelor, circuitele de intrare și de ieșire a elevilor, a personalului didactic, didactic auxiliar și nedidactic, precum și modul în care se va realiza igienizarea și dezinfecția unităților.

Cum vor fi organizate activitățile

O dată cu reînceperea activităților, școlile trebuie să se asigure de următoarele:

1.la intrarea în unitatea de învățământ a personalului didactic, tuturor le va fi măsurată temperatura (care nu trebuie să depășească 37°C);

2. în situația în cineva prezintă simptome sau există suspiciunea că starea sa de sănătate este precară, nu i se va permite accesul în unitate, cu recomandarea de a se adresa medicului de familie;

3. participarea elevilor la pregătire va fi decisă de părinți, în funcție de grupa de risc a elevilor sau membrilor familiilor acestora (cronici sau persoane de peste 65 de ani);

4. dacă nu pot participa la aceste cursuri, elevii vor beneficia de o formă de pregătire alternativă (online sau prin asigurarea de resurse educaționale);

5. parcursul prin curtea școlii până la intrarea în unitatea de învățământ se va realiza pe un traseu bine delimitat și semnalizat, respectând normele de distanțare fizică;

6. elevii vor fi însoțiți de către cadrul didactic de la intrarea în unitatea de învățământ până în sala de clasă și apoi, după finalizarea activităților, vor fi conduși până la ieșire;

7. la intrarea în școală vor fi asigurate materiale și echipamente de protecție (covorașe dezinfectante, măști de protecție, substanțe dezinfectante pentru mâini etc.);

8. în toate spațiile în care se vor desfășura activități cu elevii vor fi afișate mesaje de informare cu privire la normele igienico-sanitare și de prevenire a infectării cu SARS-CoV-2;

9. intrările/ieșirile, precum și sensul de deplasare pe coridoare, către sălile de clasă și alte încăperi sunt stabilite de școli, semnalizate corespunzător și dezinfectate în mod regulat;

10. unitatea de învățământ trebuie să asigure săpun, prosoape de hârtie, dispensere cu dezinfectant pentru mâini, care vor fi reîncărcate permanent;

11. elevii, personalul didactic, didactic auxiliar și nedidactic vor purta masca de protecție pe toată durata activităților și își vor igieniza regulat mâinile cu substanțe dezinfectante sau săpun;

12. coridoarele, cancelaria, grupurile sanitare și sălile de clasă (mobilier și pardoseală) vor fi dezinfectate regulat, în mod obligatoriu între schimburi (dacă este cazul) și la finalizarea programului;

13. în sălile de clasă activitățile se vor desfășura cu maximum 10 elevi, situați la circa 2 metri distanță unul de altul, care vor purta mască pe tot parcursul desfășurării activităților;

14. în perioada 2-12 iunie, durata activităților petrecute de elevi în sălile de clasă nu va fi mai mare de 3 ore pentru elevii de liceu și de 2 ore pentru cei de gimnaziu. În situația unităților de învățământ care vor realiza activitățile de pregătire în două schimburi, între acestea va fi prevăzut un interval de 2 ore pentru dezinfectare și aerisire pentru o perioadă de cel puțin o oră;

15. în perioada pregătirii, pauzele vor fi programate decalat, astfel încât elevii de la grupe diferite să nu interacționeze fizic;

16. grupele de elevi vor păstra aceeași sală de clasă pe toată perioada desfășurării activităților;

17.colectarea măștilor purtate se va face în locuri speciale;

18.la sfârșitul activităților, elevii vor primi câte o mască nouă pentru deplasarea către domiciliu.

La nivel de județ sunt așteptați la școală peste 7.200 de elevi

La nivel de județ, în acest an școlar sunt 4.135 elevi de clasa a opta, care vor susține Evaluarea Națională, iar 2.894 de elevi sunt în clasa a XII-a. Lor li se alătură cei 176 de elevi de clasa a XIII-a, frecvență redusă. Aceștia vor susține examenul de Bacalaureat.

”Vom organiza pregătirea elevilor în școală, în condiții de siguranță. Am făcut dezinfecție în școli. Vom împărți elevii pe grupe mici și vom lucra cu ei în vederea pregătirii pentru examenele naționale, conform programei actualizate. Suntem nevoiți să ne adaptăm situației”, a spus Gabriela Plăcintă, inspectorul general al ISJ Vaslui.

Pentru elevii care au probleme de sănătate sau care prezintă riscuri de îmbolnăvire, prezența la cursuri va fi opțională. Părinții vor decide acest aspect.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button