ActualitateLocal

Ziua Absolventului de Liceu, amânată din cauza grevei din învăţământ

Ziua Absolventului de Liceu, eveniment organizat anual de Primăria municipiului Vaslui şi programat să aibă loc anul acesta pe data de 24 mai, a fost amânat din cauza grevei generale din învăţământ.

Potrivit organizatorilor, suspendarea acţiunii s-a făcut din respect pentru demersul cadrelor didactice, marşul absolvenţilor urmând să se desfăşoare la o dată care va fi anunţată în perioada următoare.

‘Având în vedere contextul actual cauzat de greva generală din învăţământ, din respect faţă de cadrele didactice, evenimentul Ziua Absolventului de Liceu se va desfăşura la o dată care va fi comunicată ulterior’, au transmis reprezentanţii Primăriei municipiului Vaslui.

An de an, în luna mai, însoţiţi de părinţi şi cadre didactice, liceenii mărşăluiesc pe Bulevardul Ştefan cel Mare, după care se strâng în Piaţa Centrului Civic, unde sunt felicitaţi de oficialităţile locale.

Anul acesta, finalizează clasa a XII-a peste 1.000 de elevi din cele şase licee care funcţionează în municipiul Vaslui.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button