ActualitateLocal

“Școala Siguranței Tedi” a ajuns la Gimnaziul “Elena Cuza”


Programul național dedicat siguranței elevilor din clasele a I-a, „Școala Siguranței Tedi”, a fost demarat și în școlile vasluiene. Astfel, polițiștii au susținut o activitate pentru cei mici la Școala Gimnazială „Elena Cuza” Vaslui, unde copiii de la clasa I-a A au aflat de la inspectorul Alexandru Vulpescu cum să se protejeze în diferite situații de viață, accentul fiind pus pe siguranța rutieră. Regulile pentru pietoni, bicicliști, precum și locurile unde copiii se pot juca în siguranță au fost subiecte de discuții și de demonstrații practice.
Întâlnirea a fost una interactivă, copiii dovedind că au cunoștințe temeinice, tot ce le mai rămâne de făcut fiind să le aplice în viața de zi cu zi pentru a-și proteja bunurile cele mai de preț, viața și sănătatea.
„Prin derularea activităților proiectului, ne propunem ca elevii să conștientizeze posibilele pericole, să învețe cum să le evite și cum să procedeze în cazul apariției lor”, ne-a spus învățătoarea Mihaela Dragu, coordonatoarea proiectului.
„Este unul dintre proiectele apreciate care se derulează în cadrul instituției. Considerăm proiectul util tuturor beneficiarilor: cadre didactice, elevi și părinți. Țin să le mulțumesc tuturor, în primul rând părinților clasei I-a A, care s-au implicat la toate activitățile școlii”, a declarat Diana Șfaițer, directoarea Gimnaziului „Elena Cuza” Vaslui.
Programul „Școala Siguranței Tedi”, aflat la a doua ediție, este realizat de Inspectoratul General al Poliției Române, în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale și compania Tymbark Maspex Romania.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button