ActualitateLocal

“Caravana Poftă de Carte”, în județul Vaslui


Săptămâna aceasta, Asociația “OvidiuRo” desfășoară în județul Vaslui acțiunea “Caravana Poftă de Carte”, care implică sesiuni de citit în grădinițele din comunitățile sărace, cu scopul de a conștientiza importanța cititului interactiv, precum și a unei alimentații sănătoase.
“Proiectul își propune să încurajeze prezența la grădiniță a copiilor defavorizați și să informeze părinții și factorii locali cu privire la Legea nr. 248/2015 – «Fiecare Copil în Grădiniță», prin care familiile cu venit mai mic de 284 de lei/membru pot primi lunar un tichet social de 50 de lei dacă își duc zilnic copilul la grădiniță. Cu 5.963 de copii eligibili pentru a primi tichete sociale, județul Vaslui este al doilea din țară (după Iași). Grădinițele selectate pentru Caravană sunt din comunele Bogdănești, Ciocani, Voinești și Oșești. La fiecare grădiniță vom susține sesiuni de citit interactiv pentru copii și părinți, le vom oferi celor mici câte o carte pentru acasă, vor avea loc activități de încurajare a unei alimentații sănătoase și, de asemenea, vor fi organizate discuții cu membrii comunității cu privire la implementarea legii menționate. Împreună, trebuie să încurajăm accesul la educație preșcolară al tuturor copiilor din județul Vaslui, dându-le astfel șansa la un start corect la școală și în viață”, a declarat Irina Dobriță, manager de comunicare în cadrul Asociației “OvidiuRo”.
La sfârșitul săptămânii, participanții la “Caravana Poftă de Carte” vor fi prezenți și la o întâlnire de lucru județeană, care va avea loc la Prefectura Vaslui, cu participarea prefectului Isabel Bogdan.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button