Friday , 27 November 2020, 06:56

Piețele din Bârlad au fost reorganizate, iar primarul promite menținerea activității!

Primăria Bârlad a decis ca cele două piețe ale localității să fie în așa fel reorganizate încât să fie respectate ultimele decizii privind siguranța populației pentru următoarele 30 se zile.

Se dorește, totodată, să nu fie întreruptă activitatea micilor producători și comercianți locali.

”Oficial, pe toate canalele de comunicare ale Primăriei Bârlad, vom face publică orice decizie pe care o vom lua, în acord strict cu cele luate la nivel național. Suntem într-o zonă cu incidență mare de infectare și trebuie să fim extrem de atenți la ce măsuri de protejare a populației luăm pentru perioada imediat următoare. În privința piețelor locale, vreau să anunț că s-au luat măsuri ferme pentru ca toate directivele naționale să fie respectate întocmai, dar am gândit și un plan de salvare a activității producătorilor și comercianților, pentru a fi satisfăcute și nevoile populației. Sunt convins că activitatea piețelor locale, pe care am stabilit-o și care se va definitiva în cursul zilei de luni, va mulțumi pe toată lumea!”, a declarat primarul Dumitru Boroș.

Astfel, în piața centrală, Sf. Ilie, se vor muta în exterior lactatele și se vor stabil circuite pentru boxele de carne, dezafectând pereții din nordul și sudul compartimentului.

La piața mică, o parte din cei care vând produse agroalimentare vor ieși în exterior, alții vor vinde direct la geam iar cei cu produse nealimentare, cărora nu li se aplică prevederile legale, rămân unde sunt, ei neavând flux mare de clienți.

Despre Actual Vaslui

Vezi şi

Aproape 2.500 de tablete vor ajunge la elevii și cadrele didactice din municipiul Vaslui

Primăria Vaslui va achiziționa 2.460 de tablete şcolare, printr-un proiect finanțat prin Programul Operaţional Competitivitate …

Episcopia Hușilor acordă burse unui număr de 10 elevi și 5 studenți

Episcopia Hușilor a inițiat programul de burse pentru elevi de liceu și studenți „Episcopul Ioachim …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *