ActualitateLocal

Incendii de vegetaţie uscată în două zone limitrofe ale municipiului Vaslui

Două incendii de vegetaţie uscată au izbucnit, miercuri, în două zone limitrofe ale municipiului Vaslui, la cele două intervenţii fiind trimise patru autospeciale, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui.

Potrivit purtătorului de cuvânt al instituţiei, Marius Stanciu, pentru unul dintre incendii forţele de intervenţie au fost suplimentate, iar în zonă sunt deplasate trei autospeciale, acţiunea pompierilor desfăşurându-se cu dificultate din cauza terenului accidentat şi a lipsei surselor de apă.

”Cele două incendii, unul din zona Delea şi unul din suburbia Moara Grecilor, se manifestă pe suprafeţe destul de mari. Se lucrează de câteva ore pentru lichidarea şi stingerea lor, fiind trimise patru autospeciale. Intervenţia se desfăşoară cu dificultate mai ales în zona Delea, unde terenul este accidentat şi pompierii se confruntă cu lipsa surselor de apă”, a declarat Marius Stanciu.

Conform datelor oferite de ISU Vaslui, de la începutul lunii septembrie, la nivelul judeţului au fost înregistrate 20 de incendii de vegetaţie uscată.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button