ActualitateLocal

Proiect de succes, având ca partener DGASPC Vaslui

DSC_5574
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vaslui a fost parteneră într-un proiect de succes, numit sugestiv ”Parteneriat pentru incluziune!”, derulat de Fundaţia ”Alături de Voi (ADV) România” ca promotor, alături de DGASPC Iaşi, Asociaţia „Alternative Sociale”, Asociaţia „Salvaţi Copiii”, Fundaţia „Cote”, Fundaţia „Bethany”, Fundaţia „Star of Hope România” şi Fundaţia „World Vision România”. Întâlnirea de încheiere a primei etape a avut loc la Vaslui, iar cei prezenţi au prezentat activităţile complexe care au condus la îmbunătăţirea integrării sociale şi profesionale a tinerilor cu vârste între 16-29 de ani din grupuri vulnerabile din judeţele Vaslui, Iaşi, Constanţa şi Mureş, în special din mediul rural.
“Proiectul a avut un impact major pentru 425 de tineri aflaţi la risc de excluziune socială, dintre care 66 de etnie romă, din judeţele Iaşi, Vaslui, Constanţa şi Mureş. Aceştia au beneficiat de un pachet de servicii complex şi integrat, oferit prin intermediul a şapte noi servicii dezvoltate prin proiect de cele şapte ONG-uri partenere: consiliere şi orientare şi formare profesională, asistenţă psiho-socială pentru prevenirea şi combaterea efectelor abuzului, dezvoltarea abilităţilor parentale la tineri, dezvoltarea abilităţilor de viaţă şi de mediere pe piaţa muncii, sprijin psiho-social pentru tineri cu tulburări de comportament, adicţii şi boli cronice, dezvoltare de abilităţi de viaţă independentă în cadrul Clubului Tinerilor, inclusiv pentru cei cu dizabilităţi, consiliere psiho-socială şi educaţională. Tot în cadrul acestui proiect a fost înfiinţat un serviciu pilot de prevenire, informare şi diagnoză. De asemenea, o caravană mobilă pluridisciplinară a vizitat 174 de comunităţi rurale, unde au fost oferite servicii de informare şi educare privind bolile cu transmitere sexuală, prevenirea infectării cu HIV şi a consumului de droguri, educaţie sexuală şi contracepţie, prevenirea violenţei şi traficului de persoane, informare cu privire la drepturile persoanelor cu dizabilităţi, egalitatea de şanse, de educaţie parentală, prevenirea abandonului şcolar, orientare în carieră şi integrare socio-profesională, antreprenoriat şi voluntariat, asociere pentru rezolvarea problemelor comunităţii. Apreoape 10.000 de tineri au primit aceste informaţii prin intermediul caravanelor. Proiectul a permis şi profesionalizarea unui număr de 100 de asistenţi sau lucrători sociali şi 100 de cadre didactice din cele 174 de comune, în domenii care să-i sprijine direct în oferirea de servicii de calitate pentru tinerii aflaţi la risc”, a declarat Ionel Armeanu Ştefănică, directorul general al DGASPC Vaslui.
Rezultatele proiectului au avut un impact major şi a condus la creşterea capacităţii de rezistenţă a adolescenţilor şi tinerilor în faţa unor factori de risc la care sunt expuşi datorită vârstei şi vulnerabilităţii sociale. De asemenea, parteneriatul public-privat creat în cadrul proiectului, care va continua cinci ani după încetarea finanţării, va întări modalitatea de lucru în reţea, va pregăti specialişti în diferite domenii, va contribui la dezvoltarea de politici, strategii şi măsuri adecvate în zona serviciilor pentru tineri la risc.
“Deoarece prin acest proiect s-a ajuns în zonele cele mai afectate de lipsa serviciilor sociale, impactul fiind major şi implementat corect, a fost acceptată prelungirea finanţării pentru următoarele şase luni”, a menţionat Angela Achiţei, preşedintele ADV România.
Proiectul este finanţat în cadrul apelului “Sinergii pentru viitor – tineri în situaţii de risc” din Programul RO10 – “Copii şi tineri aflaţi în situaţii de risc şi iniţiative locale şi regionale pentru reducerea inegalităţilor naţionale şi pentru promovarea incluziunii sociale”, derulat în cadrul Mecanismului Financiar al Spaţiului Economic European (SEE) 2009-2014. Valoarea proiectului este de 2,45 milioane de lei, din care suma de 245.493 de lei va fi asigurată de parteneri.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button