Medicamente găsite de polițiști și restituite proprietarului

Ieri seară, poliţiștii din Bârlad au adus bucurie în casa unui tânăr, restituindu-i o cutie pierdută, în care se aflau medicamente în valoare de peste 70.000 de lei. 

În noaptea de 28 februarie/1 martie, polițiștii Postului de Poliţie Transporturi Feroviare Bârlad, în timp ce efectuau serviciul de patrulare pe raza stației CFR Bârlad, au găsit o cutie în care se aflau mai multe flacoane cu medicamente.

Polițiștii au efectuat verificări la spitalele de pe raza județului Vaslui și cele limitrofe, cu privire la pacienții care ar putea folosi respectiva medicamentație.

În urma cercetărilor a fost identificat proprietarul acestora,  fiind vorba de un  tânăr, de 18 ani, din Bârlad, care pierduse cutia.

Medicamentele, în valoare de peste 72.000 de lei, reprezentau tratamentul pe care tânărul îl urmează lunar și au fost restituite acestuia.
Emoționat, tânărul le-a mulțumit polițiștilor care au găsit medicamentele și  l-au ajutat în lupta cu afecțiunea medicală de care suferă, mărturisind că nu mai spera să le găsească, mai ales datorită valorii mare pe care acestea o aveau.

Despre Ciprian Enache

Vezi şi

Problemele persoanelor seropozitive, discutate în cadrul dezbaterii „Nu-ţi feri privirea!”, organizată de Asociaţia „Iris”

Problemele persoanelor seropozitive din judeţul Vaslui au fost discutate, joi, în cadrul unei dezbateri organizate …

Un moldovean a fost prins la Albița cu 80.000 de euro și 70 de pachete cu țigări

Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa a descoperit la …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *