ActualitateLocal

Declarat mort de familie, cere ajutorul autorităților


Bârlădeanul Reliu Constantin, în vârstă de 36 de ani, trăiește o adevărată poveste, demnă de filmele dramatice. În urmă cu 25 de ani a plecat în Turcia, pentru un trai mai bun. De atunci, acesta și-a neglijat familia, iar soția, Ioana Constantin, din dorința de a-și reface căsnicia, și-a declarat soțul decedat.
A avut nevoie de declarațiile unui cumnat și a celui mai bun prieten al soțului, pentru a determina instanța să-i declare decesul, lucru menționat în sentința civilă a Judecătoriei Bârlad, cu nr.1305, din 30 mai 2016.
”Între timp, soția s-a recăsătorit în Italia. Am găsit-o, însă nu vrea să răspundă la telefon”, a spus Reliu Constantin.
Între timp, bărbatul a fost prins fără viză de autoritățile turce și expulzat în România. Abia la punctul vamal de pe aeroport a constatat că în acte nu mai există, fiind declarat mort.
”Autoritățile vamale m-au chestionat mai bine de șase ore, până și-au dat seama că nu este vorba despre vreo farsă. Am fost lăsat să merg acasă, iar aici am constatat că familia a împărțit tot ce aveam în comun. M-am adresat Poliției Bârlad, care, în loc să mă ajute, mi-au spus că voi dormi multe zile în gară. Am fost și la Evidența Populației, însă m-au direcționat către Judecătoria Bârlad”, povestește mortul viu.
Reliu Constantin a avut o perioadă în care a fost minge de ping-pong, fiind purtat pe drumuri de la o instituție la alta, fără a primi un răspuns clar, pentru a-și rezolva problema.
”De la Judecătoria Bârlad, am fost direcționat către Tribunalul Vaslui, iar de aici reîntors la Judecătoria Bârlad. În cele din urmă am reușit să fac apel la sentința civilă la Tribunalul pe data de 17 ianuarie, anul acesta”, a completat bârlădeanul.
Din cauza volumului mare de dosare, Tribunalul Vaslui nu a dat o dată când va începe procesul, însă omul a ajuns la limita răbdării și cere autorităților să-l ajute pentru a-și recăpăta identitatea: ”Am fost la Tribunal, unde mi s-a spus că trebuie să aștept, dar până când. Nu mai am răbdare, nu pot să dorm. Simt nevoia răzbunării, n-am pe cine. Ce trebuie să fac? Solicit urgentarea cazului meu, fiindcă nu pot să merg la un medic, nu mai am bani, nu mai am nimic”.
Reliu Constantin speră să poate reveni în Turcia, unde lucra ca bucătar în Istanbul și deține un apartament și alte bunuri.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button