ActualitateLocal

Fantasia și Voltaj au smuls lacrimi de la cei aproape 10.000 de vasluieni


Corala Fantasia a fost surpriza concertului susținut de trupa Voltaj în prima seară a Zilelor culturale ale Vasluiului.
Pe fundalul piesei ”De la capăt”, Călin Goia a luat de mână fetele de la Fantasia, introducându-le pe scenă, în aplauzele celor aproape 10.000 de vasluieni, care au umplut la refuz centrul orașului.
”Încă mai sunt copii lăsați în grija bunicilor sau singuri acasă. Nu e normal să fie așa. Fiecare copil trebuie să crească lângă părinții lor”, a spus solistul trupei Voltaj, înainte de a interpreta piesa.
Pentru fiecare din acești copii, publicul a aprins în mod simbolic lumina de la telefon, pentru ca ei să știe că nu sunt singuri și că pot să o ia de la capăt.
Glasurile de îngeri ale fetelor coordonate de profesorul Vasile Negură au emoționat până la lacrimi spectatorii și pe Călin Goia, care s-a arătat încântat de colaborarea cu Fantasia.
Împreună au mai interpretat piesa ”Din toată inima”, melodie dedicată tuturor românilor, însoțită de mesajul ”în anul Centenarului trebuie să fim mai uniți ca niciodată”.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button