Sport

Salbă de medalii pentru Liga de Est

DSC_5399
Şi în acest an, clubul Liga de Est nu a dezamăgit la Campionatul Naţional de taekwon-do ITF, găzduită de Vaslui. Sportivii vasluieni au obţinut 60 de medalii, din care 20 de aur, 18 de argint şi 22 de bronz. Dintre acestea, 44 au fost obţinute la probele individuale, iar 16 pe echipe. Aceste performanţe au clasat clubul pe primul loc, atât la seniori, cât şi la juniori.
Cei mai merituoşi sunt Marcel Miron, care a cucerit aurul în probele de tull, centuri negre 3 Dan, şi tehnici speciale, la seniori, iar Andrada Şalaru a fost cea mai bună la luptă, -68 kg, la senioare. De asemenea, Silvia Vasilache a câştigat proba de tull, centuri negre 1 Dan. Irinel Buraga a obţinut aurul la tull, centuri colorate, seniori.
La juniori, Miruna Lupaşcu a devenit campioană naţională la luptă, -45 kg, iar Adelina Mihai a câştigat aceeaşi probă, însă la -55 kg. De asemenea, Maria Popa a fost cea mai bună la luptă, -65 kg, iar Dragoş Chiriac şi Gabriela Babii au fost cei mai buni la tull, centuri colorate. Tot la juniori, Mircea Hondru este campion naţional la tehnici speciale.
De asemenea, Liga de Est mai are încă nouă medalii de aur pe echipe. La seniori, clubul vasluian este cel mai bun din ţară la spargeri forţă (feminin şi masculin), tehnici speciale (masculin), luptă (senioare) şi tull (seniori şi senioare), iar la juniori este campioană naţională la tull (feminin) şi spargeri forţă (feminin şi masculin).

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button