ActualitateLocal

Seară perfectă oferită de Trupa Hara în cadrul Zilelor culturale ale municipiului Vaslui

Trupa Hara a revenit pe scena Zilelor culturale ale municipiului Vaslui cu un concert incendiar. Flavius Buzilă și colegii au făcut spectacol total în centrul civic. Show-ul acustic oferit a trecut de la piesele de început ale trupei la ultimele compoziţii, cu o oprire extrem de bine primită de public în colecţia cu şlagăre de altă dată.

A fost cântată inclusiv ultima piesă lansată de Hara, „Noapte albă”, iar vasluienii prezenți la concert au oferit un moment de emoție, fredonând alături de solist fiecare vers.

De altfel, Flavius Buzilă şi ceilalți membri ai trupei au părut să se simtă ca acasă, solistul amintind de faptul că încă din clasa a VI-a s-a atașat de Vaslui, grație unui concurs de istorie, unde a avut ca subiect bătălia de la Podul Înalt.

Trupa Hara nu a uitat să le mulțumească fanilor de la Vaslui pentru căldura cu care a fost primită și pentru contribuția avută la reușita spectacolului.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button