ActualitateLocal

Spitalul de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad a primit 18 paturi ATI de înaltă performanță

În judeţul Vaslui, Spitalul de Urgenţă din Bârlad a beneficiat în ultima perioadă de echipamente performante destinate, atât bolnavilor de COVID-19, cât şi pacienţilor cu alte afecţiuni. Dotările au fost posibile prin accesarea de fonduri europene, dar şi din donaţii.

Spitalul „Elena Beldiman” din Bârlad este unitatea medicală care în cea mai grea perioadă a pandemiei a fost transformată în unitatea suport COVID în care aproape şapte mii de pacienţi infectaţi cu noul coronavirus au fost trataţi.

Dificultăţile cu care s-au confruntat cadrele medicale în acea perioadă au făcut ca acum achiziţionarea de echipamente medicale să devină o prioritate.

Astfel, la spitalul din Bârlad au fost adusă recent 18 paturi ATI de înaltă performanţă, cu acţiune electrică, achiziţionate din fonduri europene, opt ecografe cu ultrasunete şi Doppler performante.

De asemenea, spitalul a primit şi un dispozitiv medical extrem de necesar pacienţilor hipertensivi sau cu insuficienţă cardiacă. Aparatul a fost donat de către asociaţia „Doctor pentru Sănătate”. Freddy Abramovici preşedintele asociaţiei:

”Ar fi păcat ca să deţinem un echipament şi să nu-l folosim la capacitatea maximă, mai ales ca aceste investigaţii vă sunt decontate şi de Casa de Asigurări”, a spus Freddy Abramovici.

Adresabilitatea la Spitalul din Bârlad este una care presupune o populaţie de peste 200.000 de locuitori din zona Bârladului, dar şi din judeţul Bacău.

În prezent, în spitalul din Bârlad sunt internate 30 de persoane cu COVID-19, dintre care 14 depistate numai în ultimele 24 de ore.

Autorităţile speră ca populaţia să se vaccineze şi să respecte regulile sanitare pentru a scădea riscul îmbolnăvirilor, aflate acum pe o curbă ascendentă.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button