ActualitateLocal

Un pedofil german a încercat să se ascundă în Moldova: a fost prins la Albița!

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au depistat şi predat autorităţilor competente, în vederea dispunerii măsurilor legale, un bărbat în vârstă de 42 de ani, căutat de autorităţile din Germania.

În data de 06 iulie a.c, în jurul orei 04.40, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, necesare trecerii frontierei, un cetățean german în vârstă de 42 de ani, pasager într-un autocar înmatriculat în Republica Moldova.

„La controlul de frontieră, colegii noştri au constatat că pe numele acestuia există o alertă de punere în aplicare a unui mandat european de arestare, emis de către autorităţile din Germania, la data de 26.06.2023, acesta fiind cercetat pentru infracţiuni de abuz asupra minorilor”, a precizat Irina Mirică, purtătorul de cuvânt al STPF Vaslui.

Bărbatul fost predat unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al Inspectoratului Județean de Poliție Vaslui în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button