ActualitateLocal

Un incendiu, însoțit de explozie, a cuprins o locuință din Bunești-Averești: proprietarul a ajuns în stare gravă la un spital din București!

Pompierii hușeni au fost solicitați să intervină cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, precum și cu o ambulanță SMURD tip B2, pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit într-o locuință din localitatea Averești, comuna Bunești-Averești.

La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta prin ardere generalizată la nivelul a două camere și avusese loc o explozie.

În urma deflagrației, proprietarul locuinței, un bărbat în vârstă de 81 ani a suferit arsuri la nivelul feței, gâtului și membrelor superioare, pe aproximativ 27% din suprafața corpului.

Victima a primit primul ajutor în ambulanță, ulterior fiind transferată la o unitate medicală de urgență. Din cauza stării grave în care se afla, medicii au decis transferul bătrânului la un spital de specialitate din București.
Incendiul a fost lichidat în limitele găsite, nefiind înregistrate alte victime.

Au ars o cameră, o bucătărie și un hol, alte două încăperi fiind afectate de explozie. A fost salvată jumătate din locuință.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost lucrul cu foc deschis într-un spațiu închis, în mediu saturat de gaze inflamabile/explozive (proprietarul locuinței a încercat să testeze o butelie încărcată cu GPL folosind flacăra deschisă.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button