Sport

Superlativele Winter Cup Vaslui 2018


Ediţia a șaptea a Winter Cup la fotbal în sală a însemnat un adevărat maraton, la care au participat 49 de echipe înscrise la categoriile Open, Old-Boys, futsal, fete și Under 19. S-au disputat 97 de meciuri, în care s-au marcat 359 de goluri.
Cea mai bună echipă a turneului a fost Auto Driver Iași, care s-a impus în finala mare în faţa formației Victoria, cu scorul de 5-0, păstrându-și trofeul pentru al doilea an consecutiv.
La Under 19, cea mai bună echipă a fost Internazionale Traian, urmată în clasament de Young Boys, Vaslui Juniors și Sporting Juniorul 2002.
Vlăduț Dudău (Internazionale Traian) a primit titlul de cel mai bun jucător, organizatorii oferindu-i trofeul ”Alexandru Ștefan Rusu”, primind din partea FC Flacăra Muntenii de Sus suma de 500 lei.
Cel mai tânăr jucător al turneului a fost Denis Bujor (Sporting Juniorul), iar golgheteri au fost desemnați Alexandru Filip (River Plate), Octavian Sârbu (Vaslui Juniors), Gabriel Cosovăț (Young Boys) și Andrian Manolachi Jr. (Internazionale Traian), fiecare marcând câte șapte goluri.
Cel mai bun portar a fost declarat Flavian Butnaru (Young Boys), iar cel mai frumos gol a aparținut lui Adrian Bozianu (Flacăra Munteni de Sus). Cel mai bun antrenor a fost declarat Florin Ilieș (Vaslui Juniors).
La old-boys, Dorna Bârlad a câștigat trofeul în fața Victoriei și Spartanilor, toate cele trei echipe fiind la egalitate de puncte, 6, însă despărțite de golaveraj. Iulian Amancei (Club Activ Vaslui) a fost declarat cel mai bun antrenor, Marian Gabără (Spartanii) – cel mai bun portar al turneului,
La fete, Școala Lipovăț a fost cea mai bună la gimnaziu, câștigând duelul cu Școala Văleni, iar la licee, ”Ion Mincu” a fost peste Liceul ”Ștefan cel Mare” Codăești.
La futsal, competiția a fost cea mai disputată. În cele patru jocuri s-au marcat 45 de goluri. În cele din urmă, câștigătoare a fost Internazionale Traian, urmată de Alpiniștii, Victoria și AS Solidar.
Cel mai bun antrenor-Valerică Joc (Alpiniști), cel mai frumos gol-Cezar Ionuț (AS Solidar), cel mai bun portar-Rareș Morariu (AS Solidar), iar omul turneului și golgheter, cu zece reușite, a fost Bogdan Moroșan (Internazionale Traian).

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button