ActualitateLocal

Procesiune cu moaștele Sfântului Nectarie la Draxeni

Zeci de credincioși din Vaslui și județele vecine au participat la procesiunea cu părticele din moaștele Sfântului Nectarie la Draxeni.

Părintele paroh Vasile Macsim a oficiat, alături de alți preoți din județele Vaslui și Iași, o slujbă de mulțumire, dar și o procesiune în jurul bisericii cu racla, unde își găsesc liniștea spirituală părticele din moaștele Sfântului Nectarie.

„Astăzi, zeci de persoane au venit la Draxeni să se închine la moaștele Sfântului Ierarh Nectarie, considerat vindecător de boli și un sprijin pentru cei aflați la necaz. De altfel, Biserica cu hramul „Sfinților Împãrați Constantin și Elena” și cel al „Sfântului Nectarie” de la Draxeni tinde să devină un adevărat centru social, spiritual și loc de pelerinaj, atrăgând credincioși din județele Vaslui, Iași și Bacău. În curtea bisericii se află în construcție un așezământ social, care poartă numele Sfântului Nectarie”, a spus Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui, prezent la sărbătoare.

Au trecut 9 ani de când, pe 14 iulie, la Biserica din Draxeni se aduce prinos de rugăciune și mulțumire, în ziua când moaștele Sfântului Ierarh Nectarie au poposit în sfântul locaș.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button