ActualitateLocal

Persoană în stare de inconștiență scoasă dintr-un incendiu izbucnit la o locuință din Bârzești

Detașamentul de pompieri Vaslui intervine cu două autospeciale de stingere cu apă, o ambulanță tip C1 (TIM), o ambulanță SMURD tip B2 (EPA) și echipaje specializate, pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit într-o locuință din localitatea Bârzești, comuna Ștefan cel Mare.

Apelantul a făcut precizarea că este posibil ca o persoană să fie surprinsă în incendiu.

La sosirea pompierilor, incendiu se manifesta prin ardere generalizată într-o locuință parter+etaj, pe o suprafață de circa două sute de metri pătrați.

Exista pericolul de propagare a incendiului la o locuință învecinată, dar și la o anexă gospodărească.

Inițial, proprietarul locuinței nu a fost găsit. Ulterior, în timpul operațiunilor de stingere a incendiului și de protejare a bunurilor aflate în pericol, într-o anexă gospodărească a fost găsit un bărbat, în stare de inconștiență, posibil în comă alcoolică.

Este posibil ca bărbatul găsit să fie proprietarul locuinței. În momentul de față, persoana găsită în stare de inconștiență este transportată la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui. La această oră, incendiul este localizat.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button