ActualitateLocal

PERSOANĂ CU IDENTITATE NECUNOSCUTĂ


Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale şi ai Secţiei 3 de Poliţie Rurală Bârlad desfășoară activități pentru stabilirea identității unui bărbat, găsit la data de 04.07.2017 pe Drumul European 581, pe raza localităţii Tutova, judeţul Vaslui.În momentul depistării, bărbatul era dezorientat şi se deplasa pe jos pe Drumul European 581, punând în pericol atât propria persoană, cât şi pe ceilalţi participanţi la trafic.
Acesta are următoarele semnalmente: înălţime 170-175 cm, constituţie atletică, 60-65 kg, faţă ovală, aspect neîngrijit. La momentul depistării, bărbatul purta tricou negru cu mânecă scurtă şi pantaloni tip sport de culoare neagră, cu două dungi laterale. În picioare purta pantofi sport, de culoare albastră.
Bărbatul are deficienţe de vorbire şi nu poate oferi date concrete în legătură cu identitatea sa. Acesta a fost internat la Spitalul Municipal Bârlad.

Persoanele care pot furniza informaţii în vederea stabilirii identității bărbatului, sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic de urgenţă 112!

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button