ActualitateLocal

Ouă încondeiate, în centrul Vasluiului


Meșteri populari din Vaslui, Iași și Suceava și-au dat întâlnire în central orașuluila cea de a 14-a ediție a Târguluide Ouă încondeiate eveniment organizat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Vaslui, în parteneriat cu Primăria Vaslui. Aceștia au venit atât cu tradiționalul ou încondeiat, cât și cu ţesături lucrate cu migală, diverse obiecte lucrate în lemn, împletituri din răchită a sau icoane.
O prezență permanentă la evenimentele CJCPCT sunt Răzeșii de la Pogonești, care au ținut să ofere trecătorilor o parte din ospitalitatea satului vasluian, gătind sarmale, prăjituri, gogoşi, stropite cu vin și ţuică.
În acest an, organizatorii au decis ca atmosfera să fie întreținută de rapsozi populari din Todireşti, Zăpodeni, Micleşti şi Gârceni.
„Succesul oricărei acţiuni se datorează publicului, şi noi ne considerăm mulţumiţi şi de această dată de prezenţa vasluienilor. La fel şi meşterii populari. Considerăm că evenimentul reflectă tradiţiile din cele mai importante centre din Moldova, care au fost reprezentate de artiştii populari care au venit în faţa publicului cu cele mai importante şi mai frumoase simboluri ale credinţei”, a spus Lucian Onciu, directorul CJCPCT Vaslui.
La ediția din acest an, parteneră a fost și Biblioteca Judeţeană ”Nicolae Milescu Spătarul”, care a găzduit atelierele de creație, unde meșterii i-au învățat pe tineri vasluieni tehnica încondeierii oului.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button