ActualitateLocal

Olimpiada Națională Interdisciplinară ”Științele Pământului”, la Vaslui


Prefectul Isabel BOGDAN a participat la Festivitatea de deschidere a Olimpiadei Naționale Interdisciplinare ”Științele Pământului”, eveniment găzduit de Casa de Cultură ”Constantin Tănase” Vaslui.
Reprezentantul Guvernului în teritoriu a ținut să transmită salutul Instituției Prefectului-județul Vaslui, urându-le succes, atât participanților, cât și organizatorilor.
”Îmi exprim bucuria că, prin eforturile autorităților, județul Vaslui se află din nou pe harta Olimpiadelor Naționale, de data aceasta revenind Vasluiului rolul de a fi gazda uneia dintre cele mai complexe competiții pentru elevi. Olimpiadele școlare reprezintă, pe lângă importante probe de foc si de emoţie pentru tinerii în formare, instrumente reale de măsurare a valorilor, de certificare a competențelor dobândite, atât de elevi cât și de profesorii îndrumători. Meritați sincere felicitări pentru prezența la faza naţională a Olimpiadei Științele Pământului. Sunt convins că veți pleca de aici cu o altă impresie despre Vaslui, unde tradițiile și ospitalitatea moldovenească sunt elemente care identifică acest ținut încărcat de istorie. Vă urez succes la concurs și o ședere plăcută la Vaslui!”, a spus prefectul Isabel BOGDAN.
Aproape 120 de copii din țară participă la Olimpiada Națională ”Științele Pământului”, cea mai complexă întrecere interdisciplinară din România, organizată de Ministerul Educației și Inspectoratul Școlar Județean Vaslui.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button