ActualitateLocal

O nouă ediție a Festivalului-concurs „Hora Muzicuțelor” la Lipovăț

Centrul Cultural „Ştefan Ciobotăraşu” Lipovăţ, sprijinit de Consiliul Local Lipovăţ şi Primăria Lipovăţ, în parteneriat cu Centrul Cultural Judeţean Vaslui, a organizat Festivalul-Concurs de interpretare la muzicuţă „Hora muzicuţelor”.

Acest concurs a ajuns la a 6-a ediţie și a adunat zeci de localnici în fața primăriei.

„Este un concurs unic la nivel național, dar care, din păcate, nu se bucură de o participare mai largă. Dorința noastră este de a revitaliza acest instrument, care sună extraordinar de frumos. Sperăm ca la edițiile viitoare să atragem și mai mulți concurenți”, a spus Valerian Hriscu, primarul comunei Lipovăț.

„Hora muzicuțelor” se adresează tuturor celor celor care ştiu să cânte la muzicuţă, indiferent de vârstă, și de fiecare dată reprezintă o adevărată sărbătoare a folclorului.

„Îl rog pe domnul primar Valerian Hriscu să nu renunțe la acest festival. Împreună vom da o altă dimensiune la ediția de anul viitor, în așa fel încât să atragem cât mai mulți tineri către acest instrument. Consider că Hora Muzicuțelor reprezintă un bun prilej de a repune în valoare acest instrument, pe care maestrul Eugen Doga îl venerează și ne încântă la fiecare concert”, a precizat Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui.

Premianţii au primit diplome şi premii în bani, iar cel mai merituos participant a primit din partea organizatorilor trofeul festivalului.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button