ActualitateLocal

Nomis speră să finalizeze asfaltarea din Bârlad în luna iunie a acestui an

Firma Nomis a reluat lucrările la Programul de Mobilitate Urbană a municipiului Bârlad, cel mai ambițios proiect de infrastructură din istoria orașului.

Constructorul speră ca în luna iunie să finalizeze toate lucrările. În prezent sunt realizate lucrări de amenajare a trotuarelor pe zona de ieșire spre Tecuci, iar când vremea va permite se va trece la turnarea ultimului strat de asfalt pe anumite străzi.

„Este adevărat, ne-am mobilizat foarte bine și lucrăm la tot ce înseamnă trotuare pe zona depozitelor, la ieșirea spre Tecuci. Lucrăm, în paralel, la amenajarea stațiilor de autobuz și sperăm să începem turnarea ultimului strat de asfalt pe anumite străzi. Anul acesta, în luna iunie, intenționăm să închidem acest program. Se depun toate eforturile ca până la finele lunii iunie să fie gata toate străzile, inclusiv trotuare și stații de autobuz, deși au apărut o serie de lucrări suplimentare pe strada Fagului, acolo unde se vor face unele demolări, pentru a reașeza zona din punct de vedere arhitectural”, a declarat Cătălin Simion, managerul general al companiei Nomis.

Unul din obiectivele Programului de Mobilitate Urbană, la care lucrează intens echipele de la Nomis, îl reprezintă înființarea a două noi trasee de transport public de călători în municipiu, pe care vor circula o parte din cele 10 mijloace electrice de transport public de călători, achiziționate deja.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button