Magazinele care comercializează butelii verificate de autorități
Prefectul judeţului Vaslui, Daniel Onofrei, a dispus efectuarea de acţiuni de control la magazinele care comercializează butelii.
Potrivit autorităţilor, mai ales în mediul rural magazinele în care se vând butelii sunt amplasate în curţile locuinţelor sau chiar lipite de case, motiv pentru care există anumite riscuri, mai ales având în vedere că persoanele care manipulează buteliile nu au în toate cazurile pregătirea tehnică necesară.
‘În multe magazine rurale, buteliile de gaz sunt stocate în spaţii restrânse, aproape de casele oamenilor. Această apropiere fără respectarea standardelor de siguranţă creşte semnificativ riscul de explozii, incendii şi alte incidente grave. Personalul care se ocupă de manipularea buteliilor adesea nu are pregătire specializată în acest domeniu, ceea ce duce la potenţiale erori umane cu consecinţe dezastruoase. Pentru a evita astfel de tragedii şi a proteja siguranţa publică am dispus ca acest comerţ cu butelii să fie supus unor verificări riguroase. Standardele de siguranţă trebuie respectate cu stricteţe, iar procedurile de manipulare şi depozitare trebuie să fie corect aplicate’, a declarat presei Daniel Onofrei.
Prefectul de Vaslui a subliniat, totodată, că personalul care lucrează cu butelii trebuie să primească instruire adecvată, astfel încât riscurile să fie limitate iar eventualele incidente să fie prevenite.