Leonhard Birnbaum îl va succeda pe Johannes Teyssen în funcția de CEO al E.ON SE

Consiliul de Supraveghere al E.ON SE a decis, în cadrul ședinței de marți, să îl numească pe Leonhard Birnbaum în funcția de președinte al Consiliului de Administrație al companiei, începând cu 1 aprilie 2021. Birnbaum îl va succeda, astfel, pe Johannes Teyssen.

Teyssen, care s-a alăturat grupului în 1989, este membru al Consiliului de administrație din 2004 și a condus E.ON de mai bine de zece ani.

Președintele Consiliului de Supraveghere, Karl-Ludwig Kley, a declarat: „Integrarea innogy marchează finalizarea cu succes a restructurării corporative majore a E.ON. Pentru noul E.ON, va fi important în următorii ani să se construiască pe această bază stabilă și să se dezvolte în continuare ca motor al tranziției energetice europene în era digitală, pentru clienții, societatea și investitorii noștri. Consiliul de Supraveghere este convins că Leonhard Birnbaum este persoana potrivită pentru această sarcină. El a jucat un rol cheie în modelarea transformării industriei energetice în ultimii 20 de ani, ocupând diferite poziții de top și este considerat un conciliator. El a jucat un rol decisiv în conturarea digitalizării rețelelor și a condus în mod convingător integrarea innogy în noul E.ON”, a spus Kley.

În același timp, Kley i-a mulțumit lui Johannes Teyssen pentru realizările sale din ultimele două decenii: „În numele Consiliului de Supraveghere și al tuturor celor 75.000 de angajați ai E.ON, aș dori să îi mulțumesc lui Johannes Teyssen pentru că a condus Grupul prin ceea ce a fost, cel mai probabil, cea mai plină de evenimente perioadă din istoria companiei de până acum. El a modelat compania timp de peste 30 de ani și a condus-o cu precauție, curaj și hotărâre printr-o fază istorică, de profundă transformare a sectorului energetic. Johannes Teyssen a finalizat cu succes restructurarea Grupului. Poziția actuală a E.ON, ca unul dintre pionierii tranziției energetice în Europa și un interlocutor de încredere pentru factorii de decizie politici, economici și pentru societate, este indisolubil legată de numele și persoana sa”.

Ca parte a planului de succesiune pentru conducerea de top a Grupului, Consiliul de Supraveghere a anunțat, de asemenea, că Victoria Ossadnik, în prezent președintă a Consiliului de administrație al E.ON Energie Deutschland GmbH, va fi numită în Consiliul de administrație începând cu 1 aprilie 2021. Ossadnik, care s-a alăturat grupului E.ON în aprilie 2018, a petrecut anterior șapte ani la Microsoft Corporation unde a condus, cel mai recent, organizația internațională a grupului Enterprise Service Data and Artificial Intelligence. În viitor, ea va fi responsabilă pentru digitalizarea grupului E.ON.

„Prin Victoria Ossadnik, Leonhard Birnbaum a reușit să recruteze pentru viitoarea sa echipă de consiliu un expert în digitalizare, recunoscut la nivel internațional, care în poziția anterioară de responsabil pentru divizia de vânzări, a dovedit, de asemenea, că poate conduce o organizație mare în condiții de schimbări fundamentale, generate de tehnologie. Cu un departament dedicat digitalizării la nivel de Consiliu de Administrație, punem un semn de exclamare și subliniem astfel că vedem importanța elementară a tehnologiei digitale și a inovației în transformarea viitoare a întregului sector energetic și a grupului E.ON”, a spus Kley.

Despre Actual Vaslui

Vezi şi

Moldovenii forțează vigilența polițiștilor de frontieră: Încă un cetățean basarabean prins cu permis de conducere necorespunzător!

Poliţiştii de frontieră din cadrul Puctului de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări în privinţa …

Trafic îngreunat în Bârlad, după ce trei mașini au fost implicate într-un accident rutier

Detasamentul de pompieri Bârlad a fost solicitat să intervină la un accident rutier pe bulevardul …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *