ActualitateLocal

Jandarmii vasluieni au prins un urmărit internațional

O patrulă de jandarmerie a depistat în localitatea Emil Racoviță din comuna Dănești, județul Vaslui, un tânăr care era urmărit internațional deoarece se sustrăgea de la executarea măsurii arestului preventiv.

Bărbatul, în vârstă de 19 ani, a fost depistat de jandarmi în urma verificării acestuia în bazele de date, întrucât forțele de ordine aveau de executat un mandat de aducere pe numele său într-un proces în care era citat, în calitate de inculpat, după ce a ucis un câine.

În urma interogării bazelor de date a reieșit faptul că persoana, în cadrul aceluiași proces, era căutată internațional pentru a fi arestată în vederea predării sau extrădării, deoarece se sustrăgea de la executarea măsurii arestului preventiv.

Cel în cauză a fost condus de jandarmi la sediul Inspectoratului Județean al Poliției Vaslui, unde a fost preluat de polițiști pentru continuarea verificărilor.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button