ActualitateLocal

FOTO&VIDEO: Tradiția este păstrată cu sfințenie de Festivalul de Datini și Obiceiuri de Iarnă de la Vaslui

Piaţa civică a Vasluiului a fost mai animată ca niciodată. Mii de vasluieni au revăzut formaţiile de colindători şi alaiurile de urşi, capre şi urători.

Urşii de la Comăneşti şi Cerbul de la Heleșteni , judeţul Iași, au animat centrul oraşului, în cadrul Festivalului de Datini şi Obiceiuri de Iarnă.

Salba de obiceiuri de iarnă a strălucit sonor sub ochii localnicilor, care au vibrat vrăjiţi de sunetele magice ale zurgălăilor şi tobelor, ale dansului Caprelor şi Căiuţilor sau ale vocilor de fete şi băieţi strigând ritmuri din popor.

Pe fundalul cenușiu, al unei ierni încăpățânate să aducă zăpada, mărgelele şi paietele colorate cusute pe coifuri, arame şi fuste, covoarele ţărăneşti aruncate pe spinările caprelor, pământiul blănurilor de urs, aprins de roşul viu al canafilor de la urechile fiarelor au adus emoţie şi aduceri aminte din copilăriile generaţiilor trecute de a doua tinereţe.

Emoţia şi căldura sărbătorilor de iarnă s-a simţit cu adevărat în acest spectacol al tradiţiilor şi obiceiurilor.

Anul acesta, din judeţ au participat peste 1.200 de persoane, evoluţiile acestora pe scena de lângă brazi fiind aplaudate de spectatorii prezenţi.

Şi la ediţia din acest an, Capra Mare, de la Todireşti, a reuşit să capteze întreaga asistenţă, evoluţia acesteia fiind răsplătită cu multe aplauze.

De asemenea, vălăretul de la Negrești a avut o prestație foarte bună, primind aprecierile publicului. (VIDEO AICI)

Deschiderea Festivalului a fost făcută de Ansamblul ”Trandafir de la Moldova” Huși, care a prezentat un moment complex de obiceiuri de iarnă.

Vasluienii au mai admirat caprele de la Ivăneşti, vălăretul de la Gârceni, colindătorii de la Pogoneşti sau alaiul de obiceiuri de iarnă de la Buda-Oşeşti.

Festivalul a fost organizat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Vaslui, cu sprijinul Consiliului Județean Vaslui.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button