ActualitateLocal

Două persoane care nu aveau dreptul de a conduce, surprinse la volan de polițiștii de frontieră hușeni

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări cu privire la două persoane cu cetăţenie română şi R. Moldova care au fost depistate conducând propriile autoturisme, deşi aveau dreptul de a conduce vehicule suspendat.

În data de 09 februarie a.c., în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iași, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, pentru a ieşi din ţară, conducând autoturismele proprietate, o femeie şi un bărbat, ambii cu cetăţenie română şi R. Moldova, în vârstă de 35, respectiv 36 de ani.

La controlul de frontieră, cele două persoane nu au putut prezenta permisele de conducere, motiv pentru care au fost efectuate verificări suplimentare. În urma verificărilor specifice efectuate s-a constatat că acestea au dreptul de a conduce vehicule suspendat, fără drept de circulaţie.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cele două cauze sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul având dreptul de conducere suspendat, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button