ActualitateLocal

Conferința Internațională ERASMUSDAYS „Erasmus, un + în educație”

Programele educaționale Erasmus+ au devenit o componentă importantă a educației și formării profesionale în Uniunea Europeană, oferind variate oportunități de mobilitate și cooperare pentru îmbunătățirea competențelor profesionale, dar și personale.

După cum  spune și deviza, Erasmus+ schimbă vieți și deschide minți, pentru cei interesați de învățarea pe tot parcursul vieții. ErasmusDays a devenit dintr-un simplu eveniment de bilanț festiv – în 2017, când a fost lansat, a avut rolul de a marca sărbătorirea a 30 de ani de la lansarea programului Erasmus – un reper important pentru aproape toate instituțiile participante în program. Evenimentul le oferă acestora posibilitatea de a-și promova rezultatele obținute, lăsându-le libertatea de a inova și de a alege căile de comunicare și interacțiune pe care le consideră adecvate atingerii publicului țintă propus și scopurilor urmărite.

Pentru a marca zilele Erasmus +, Inspectoratul Şcolar Judeţean Vaslui a organizat ȋn colaborare cu Colegiul Economic ”Anghel Rugină” din Vaslui, Conferința Internațională   ERASMUSDAYS „Erasmus, un + în educație”. Unitățile școlare din județul Vaslui care derulează proiecte finanțate prin programul Erasmus+ au fost invitate să prezinte rezultatele, experiența și exemplele de bună practică dobândite în cadrul activităților de cooperare europeană. Cu aceastǎ ocazie, instituțiile școlare care au proiecte în cadrul programului Erasmus+ sau sunt în perioada de sustenabilitate, au organizat  evenimente de diseminare și valorizare ale proiectelor.

Inspectoratul Şcolar Judeţean Vaslui a invitat instituțiile școlare care au proiecte în cadrul programului Erasmus+ sau alte tipuri de proiecte europene să participe la activitatea Galeria proiectelor Erasmus+ , prin expunerea unor materiale de diseminare în cadrul evenimentului  Conferința Internațională ERASMUSDAYS  „Erasmus, un + în educație”, eveniment ce a avut  loc laColegiul Economic ”Anghel Rugină”, Vaslui  în data de 13 octombrie 2023, ora 13.30. În programul Conferinței Internaționale ERASMUSDAYS  „Erasmus, un + în educație” au fost incluse diseminarea rezultatelor proiectelor ERASMUS+ din școlile din județ exemple de bună practică dobândite în cadrul activităților de cooperare europeană cu intervenția partenerilor externi, respectiv exemple de bună practică dobândite în cadrul activităților de cooperare europeană. La conferință au participat invitați din Grecia (Euro Education Services), Portugalia (Asociația Edu2grow), Italia (Giovani per l’Europa Organisation, Europass Teacher Academy), Spania (Association Euducate) care și-au prezentat oferta de formare. 

Prof. Burghelea Cristina-Mihaela

Colegiul Economic ,,Anghel Rugină” Vaslui

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button