ActualitateLocal

Colindători la Consiliul Județean Vaslui

Consilierii județeni și salariații Consiliului Județean Vaslui au primit colindători.

Startul a fost dat de un grup de deținuți de la Penitenciarul Vaslui, coordonat de preotul Ioan Agarici, după care elevi de la Școala „Ștefan cel Mare” Vaslui au încântat gazdele aducându-le bucuria sărbătorilor prin colinde.

Au urmat un grup de colindători din comuna Voinești și Grupul „Mugurel”, coordonat de soții Maria și Mihai Cornea.

La final, Corul „Dignus Est” al proeților din Episcopia Hușilor a răspândit spiritul sărbătorilor de Crăciun prin colindul tradițional.

„Le mulțumim colindătorilor pentru momentele unice, care ne-au introdus în atmosfera sărbătorilor de iarnă. Ne bucură faptul că atât cei mici, cât și cei mari reușesc să păstreze intacte tradițiile strămoșești. Au fost momente emoționante și le urăm vasluienilor un Crăciun liniștit și fericit”, a spus Ciprian-Ionuț Trifan, vicepreședintele Consiliului Județean Vaslui.

Colindătorii au primit din partea gazdelor dulciuri, mere și tradiționalul colăcel.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button