Autorităţile din judeţul Vaslui pregătesc începerea noului an şcolar
Autorităţile din judeţul Vaslui pregătesc începerea noului an şcolar, însă sunt o serie de probleme pentru care este nevoie de sprijinul primăriilor.
Este vorba despre asigurarea pazei şi securităţii şcolilor, dar şi de găsirea unor alte spaţii pentru unităţile de învăţământ care nu vor putea fi gata până pe 11 septembrie.
În mediul urban, spun reprezentanţii Inspectoratului Şcolar, ritmul pregătirii unităţilor de învăţământ este unul mulţumitor, însă rămâne problema asigurării pazei şi protecţiei în multe şcoli şi grădiniţe, căci chiar dacă în mare parte sunt sisteme de supraveghere video, lipsesc paznicii de care este mare nevoie.
„În mediul urban, majoritatea unităţilor beneficiază de sisteme de supraveghere. La resursa umană stăm ceva mai prost, pentru că normativele restrictive şi nu întotdeauna şcolile beneficiază şi de paznic, dar prin fişa postului anumiţi angajaţi pot primi atribuţii în sensul acesta”, precizat Andrei Huiban, inspectorul general adjunct al Inspectoratului Şcolar.
De asemenea, în privinţa şcolilor din mediul rural, conducerea inspectoratului susţine că echipele fac verificări în teren, dar au constatat că nu toţi primarii s-au implicat la fel în procesul de pregătire a noului an şcolar. Este de aşteptat ca măcar în perioada următoare, până la 11 septembrie, edilii să se implice şi să aloce fonduri pentru igienizările corespunzătoare şi reparaţiile de care mai este nevoie.
O altă problemă este reprezentată de unităţile de învăţământ în care în prezent se derulează investiţii ample, cum este cazul Şcolii „Episcop Iacov Antonovici”, şcoala gimnazială cu cei mai mulţi elevi din judeţ, dar şi al Grădiniţei Nr. 2, ambele din Bârlad.
Lucrările de modernizare derulate aici nu vor fi finalizate până pe 11 septembrie, aşa că primăria este nevoită să găsească urgent soluţia unor spaţii optime pentru aceşti elevi şi preşcolari.