ActualitateLocal

Investind în apă, investim în viitor!


Astăzi, directorul general al Aquavas SA, Gabriel Beșleagă, a prezentat proiectul “Sprijin pentru pregătirea aplicației de finanțare și a documentațiilor de atribuire pentru proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Vaslui, în perioada 2014-2020”, cofinanțat din Fondul de Coeziune: “Acest proiect este pre-implementat pentru atingerea obiectivelor și respectarea prevederilor a două directive mari și importante ale UE, respectiv 91/271/CEE, cu privire la colectarea și tratarea apelor uzate urbane, și 98/83/CE, cu privire la calitatea apei destinate consumului uman, așa cum a fost transpusă în legislația românească prin Legea nr. 458/2002, republicată, referitoare la calitatea apei potabile. Proiect va duce la îmbunătățirea performanțelor operatorului regional al județului Vaslui. Contractul de finanțare prevede o valoare totală de aproape 24 de milioane de lei, din care valoarea totală eligibilă este de 20 de milioane de lei”.
Pentru implementarea proiectului a fost necesară contractarea unor servicii de consultanță de specialitate, care vor fi acordate de Asocierea Ramboll – South East Europe SRL București-Ramboll Danemark A/S Copenhaga – SC Interdevelopment SRL București. Perioada de derulare este de aproximativ 74 de luni, urmând a se finaliza cel târziu la data de 31 decembrie 2023.
“Au fost propuse a se realiza 82 de stații de clorinare/tratare apă, 150 de fonduri de captare/surse de apă noi, montarea/reabilitarea a 63.749 metri de aducțiuni/conducte de transport, 79 de stații de pompare noi/reabilitate, 148 de rezervoare de înmagazinare, 612.825 de metri de rețele de distribuție – extindere, 39.690 de metri rețele de distribuție – înlocuire, 15 stații de epurare”, a declarat Gabriel Beșleagă.
Din partea autorităților beneficiare, la eveniment au participat Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean, Vasile Pavăl, primarul municipiului Vaslui, Dumitru Boroș, primarul municipiului Bârlad, Ioan Ciupilan, primarul municipiului Huși, Radu Moroșanu, viceprimarul orașului Negrești, și Neculai Moraru, primarul comunei Fălciu.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button