Fostul prefect al județului Vaslui, Eduard-Andrei Popica, a anunțat că primele rezultate ale colaborării dintre autoritățile române și cele turce încep să se concretizeze prin sprijin acordat comunităților locale din județ.
Potrivit acestuia, în urmă cu trei luni, împreună cu Adrian Solomon, deputat și președinte al Grupului de Prietenie Parlamentară România–Turcia, a avut o întâlnire oficială cu Salih Yurç, coordonatorul TIKA în România.
În cadrul discuțiilor au fost analizate posibilitățile de sprijinire a comunităților locale prin proiecte concrete și investiții destinate dezvoltării agriculturii.
„Iată că aceste discuții încep să se materializeze. În urmă cu câteva zile, în comuna Fălciu au fost trimise utilaje agricole în valoare de peste 250.000 de euro, un sprijin important pentru agricultori și administrația locală. De asemenea, în perioada următoare, și comuna Puiești va beneficia de astfel de utilaje”, a declarat Eduard-Andrei Popica.
Acesta a subliniat că demersul reprezintă un exemplu clar al importanței dialogului instituțional și al parteneriatelor internaționale pentru dezvoltarea comunităților locale.
Totodată, fostul prefect a transmis mulțumiri deputatului Adrian Solomon pentru implicare și susținere, precum și reprezentanților TIKA, Guvernului Republicii Turcia și ambasadorului Turciei în România, Kivac Altan, pentru sprijinul acordat județului Vaslui.
