Pe parcursul votului pentru alegerile prezidențiale, în județul Vaslui nu s-au înregistrat incidente deosebite din punctul de vedere al atribuțiilor Ministerului Afacerilor Interne privitoare la procesul de vot.
Peste 1.000 de polițiști, jandarmi și angajați de la alte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne au asigurat climatul de siguranță publică, protecția secțiilor de votare și verificarea sesizărilor de posibile incidente electorale.
Pe parcursul procesului de votare, au fost înregistrate 8 sesizări de posibile incidente electorale. Nu au fost sesizate fapte de natură penală.
Cele mai frecvente sesizări au fost despre comercializarea sau consumul de băuturi alcoolice în zona de protecție a secțiilor de vot și continuarea propagandei electorale.
O sesizare care nu era de competența structurilor MAI, a fost transmisă pentru soluționare către Biroul Electoral Județean.
„Mulțumim alegătorilor care au participat la procesul electoral cu respectarea cadrului legal, în deplin respect pentru valorile democrației. Mulțumim, de asemenea, reprezentanților presei care pe tot parcursul perioadei electorale au asigurat transmiterea cu obiectivitate a informațiilor despre misiunile efectivelor MAI. În continuare, structurile Ministerului Afacerilor Interne rămân la datorie pentru asigurarea climatului de ordine publică și asigurarea intervențiilor în sprijinul cetățenilor”, au transmis reprezentanții IPJ Vaslui.