Detașamentul 3 Jandarmi Bârlad se confruntă cu riscul de a rămâne fără spațiu pentru desfășurarea activității, după ce Tribunalul Vaslui a notificat Inspectoratul de Jandarmi Județean Vaslui să elibereze locația actuală, aflată în incinta Judecătoriei Bârlad.
Adjunctul șefului IJJ Vaslui, lt. col. Lucian Modoranu, a declarat că identificarea unei soluții pentru relocare este o prioritate, iar procedurile pentru găsirea unui spațiu adecvat au fost deja demarate.
La rândul său, inspectorul-șef al IJJ Vaslui, col. Marian Panfil, a precizat că există discuții cu Primăria municipiului Bârlad pentru identificarea unui sediu sau a unui teren, însă procesul este condiționat de evaluări și de identificarea surselor de finanțare. Protocolul actual expiră anul viitor, iar o eventuală prelungire este luată în calcul doar ca soluție temporară.
Conducerea IJJ Vaslui susține că face demersuri pentru a evita situația în care detașamentul să rămână fără sediu, solicitarea de eliberare venind pe fondul nevoilor de spațiu ale Judecătoriei Bârlad.
