ActualitateLocal

Bărbat din Banca, reținut după ce a încălcat ordinul de protecție

Polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Banca din cadrul Poliției Municipiului Bârlad au reținut un bărbat din Ghermănești, comuna Banca, județul Vaslui, cercetat sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de amenințare și încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție.

La data de 22 februarie a.c., polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Bancadin cadrul Poliției Municipiului Bârlad au fost sesizați, de către o femeie în vârstă de 40 de ani, din Ghermănești, cu privire la faptul că soțul său, un bărbat în vârstă de 46 de ani, a încălcat măsurile dispuse prin ordinul de protecție.

Din cercetările efectuate, poliţiştii au stabilit că la data de 22 februarie a.c., ora 8.30, bărbatul ar fi încălcat prevederile ordinului de protecție emis de către Judecătoria Bârlad, la data de 28 septembrie 2020 și s-ar fi apropiat la aproximativ 2 metri de persoana vătămată, proferând amenințări la adresa acesteia.

Având în vedere faptul că acesta avea cunoştinţă despre obligaţiile stabilite de instanța de judecată, prin care era obligat să păstreze o distanţă de 200 metri faţă de soția sa şi de locuinţa acesteia, precum și interzicerea comunicării cu aceasta, bărbatul a încălcat cu bună ştiinţă ordinul de protecţie.

În aceeași zi, în baza probatoriului administrat, polițiștii l-au reținut pe bărbat pentru o perioadă de 24 ore, iar astăzi, acesta urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, cu propunerea emiterii unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate de către polițiști, în vederea probării întregii activități infracționale a bărbatului.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button