ActualitateLocal

Ștefan cel Mare va fi evocat la Podul Înalt


La Complexul Monumental ”Podul Înalt” din satul Băcăoani, comuna Muntenii de Jos, Consiliul Județean, prin Muzeul Județean ”Ștefan cel Mare” și cu sprijinul Vaslui Brigăzii 15 Mecanizare ”Podul Înalt” Iași, va aniversa, miercuri, 10 ianuarie, 543 de ani de la Bătălia de la Podul Înalt, printr-o slujbă de pomenire a eroilor căzutăţii în lupta de la Vaslui, urmată de depuneri de coroane şi de un ceremonial militar.
Vor fi susţinute alocuţiuni prin care se va evoca personalitatea Marelui Ștefan, considerată una dintre cele mai mari personalități ale României și un simbol al Vasluiului.
”Nicicând vrednicia și măreția inimilor noastre nu pot fi mai nimerit prețuite ca atunci când ne aducem aminte de izbânda măritului Ștefan-Vodă la Vaslui-Podul Înalt, unde, cu ajutorul lui Dumnezeu, el i-a învins pe cei circa 100.000 de necredincioși turci ai temutului sultan Mahomed al II-lea. Atunci a primit răsplata veșnică, binemeritata laudă a Creștinătății și gloria unei izbânde pe care Cerul parcă i-o hărăzise! Măreția și lumina chipului Vasluiului în istorie au fost prin acea victorie frumos zugrăvite cu sângele răzeșilor Moldovei. De altfel, lupta de la Vaslui-Podul Înalt reprezintă nu numai una din cele mai însemnate victorii ale creștinilor asupra turcilor, dar ea s-a detașat de celelalte prin amploarea forțelor desfășurate, prin armamentul folosit, prin tacticile de luptă aplicate și, mai ales, prin ingeniozitatea armatei lui Ștefan cel Mare care a învins o oaste cam de două ori mai mare. Desfășurată în condiții de ceață densă și într-un loc strâmt și mlăștinos al văii înguste a Bârladului, această bătălie a rămas în memoria timpului ca fiind cea mai reușită izbândă a marelui domn și a consfințit, totodată, statutul Moldovei de Poartă a Creștinătății”, a declarat Laurențiu Chiriac, muzeograf la Muzeul Județean ”Ștefan cel Mare” Vaslui.
Festivitățile vor debuta la ora 11, iar o oră mai târziu, Muzeul vasluian va găzdui colocviul științific ”Lupta de la Podul Înalt-Vaslui 10 ianuarie 1475”, după care cei prezenți vor urmări filmul ”Vaslui-1475”.

Related Articles

Back to top button