ActualitateLocal

Ședința Colegiului Prefectural Vaslui


Prefectul Judeţului Vaslui, Eduard-Andrei POPICA, a condus joi, 26 octombrie 2017, ședinţa ordinară a Colegiului Prefectural, care s-a desfășurat ȋn Sala Mare a Consiliului Județean.
În prima parte a ședinţei, subcms.Claudiu Cotaie, șeful biroului administrativ al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră (STPF) Vaslui, a prezentat un raport al activității serviciului în realizarea controlului frontierei.
Acesta a făcut referire la misiunile desfășurate în sistem integrat cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, fiind executate peste 400 de misiuni comune în primele nouă luni ale acestui an. Totodată, ofițerul STPF a amintit de fenomenele infracționale la frontiera externă, amintind de migrația ilegală, prin folosirea de documente false, contrabanda cu produse accizabile și traficul auto furate.
”În primele nouă luni ale acestui an, traficul în Punctul de Frontieră Albița a fost de aproape 600.000 de mijloace de transport și peste 2,2 milioane de persoane. În același interval am executat peste 1.000 de acțiuni, fiind înregistrate peste 200 de evenimente, cu peste 230 de persoane implicate. Au fost constatate 272 de infracțiuni, fiind aplicate 665 de sancțiuni contravenționale, valoarea amenzilor fiind de 449.000 lei”, a precizat subcms.Claudiu Cotaie, șeful biroului administrativ al STPF Vaslui.
În a doua parte a Colegiului Prefectural, Mădălina Nistor, directorul executiv al Agenției pentru Protecția Mediului (APM) Vaslui, a ținut să remarce că în județ ”nu s-au înregistrat depăşiri ale valorilor limită/valorilor țintă prevăzute în Legea nr. 104 din 15 iunie 2011, privind calitatea aerului înconjurător”. De asemenea, în localităţile urbane din judeţul Vaslui, poluarea atmosferei datorată traficului urban nu ridică probleme deosebite.
În privința zonelor critice sub aspectul degradării solurilor, cele mai multe se întâlnesc în bazinul hidrografic al râurilor Tutova, Bârlad, Vasluieţ, Crasna, Buda, Elan, Horincea, Idrici, Lohan şi Rahova.
”Acţiunile întreprinse pentru reconstrucţia ecologică a terenurilor degradate şi pentru ameliorarea stării de calitate a solurilor sunt inventarierea terenurilor degradate şi stabilirea cauzei degradării; Constituirea perimetrelor de ameliorare in zonele cu soluri care necesită reconstrucţia ecologică; Stabilirea sistemelor de lucrări ale solurilor, structura culturilor şi fertilizarea, lucrări specifice procesului de conservare si ameliorare a fertilităţii solurilor; Continuarea lucrărilor de imbunătăţiri funciare menite să înlăture cauzele degradării cum ar fi: eroziunea, excesul de umiditate, alunecările de teren şi inundaţiile; Lucrări de imbunătăţiri funciare”, a spus Mădălina Nistor, directorul APM Vaslui.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button