ActualitateLocal

Polițiștii au împărțit laptopuri copiilor de la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Negrești

Polițiștii vasluieni au împărţit, ca în fiecare an, cadouri copiilor de la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Negrești. Anul acesta dulciurile au fost înlocuite de calculatoare.

Obiceiul poliţiştilor vasluieni de a oferi cadouri copiilor instituţionalizaţi a continuat și anul acesta. 

Centrul se află sub ocrotirea Inspectoratului de Poliţie Județean Vaslui încă din anul 1990, copiii fiind vizitați în perioada marilor sărbători religioase.

Anul acesta, având în vedere contextul epidemiologic și necesitatea folosirii unor tehnici moderne de învățare, polițișii vasluieni au oferit copiilor instituționalizați mai multe sisteme informatice de tip laptop.

Laptopurile oferite acum vin să completeze tehnica (laptopuri și imprimante) oferită în luna decembrie 2019 și au fost oferite de politistii rutieri în numele tuturor polițiștilor Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui.

Aceștia au contribuit benevol, ca în fiecare an, pentru a-i motiva pe beneficiarii centrului în procesul de învățare.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button