ActualitateLocal

“Valori contemporane”

vernisaj-expozitie1
Profesorul vasluian, Emil Răşcanu, revine în faţa iubitorilor de frumos cu o nouă expoziţie personală. Sub titlul “Valori contemporane”, artistul plastic şi-a expuse cele mai reprezentative creaţii în foaierul Casei de Cultură “Constantin Tănase”, apreciate de vasluieni.
“Se constată că are o bună experienţă de creaţie, dovedeşte multă fantezie şi simţ estetic. Toate lucrările au ceva magnetic pentru noi. Autorul este un suprarealist. Printre lucrările lui găsim şi intenţii simbolistice, dar şi abstracţioniste. Toate lucrările lui au mesaje: estetic şi semantic, care nu este întotdeauna foarte bine conturat”, a spus Gheorghe Alupoaie, la momentul vernisajului.
Despre personalitatea lui Emil Răşcanu a vorbit şi directorul Şcolii “Ştefan cel Mare”, Sorin Popoiu: “Emil Răşcanu trăieşte în lumea lui, frământată a artei plastice, departe de lumea dezlănţuită. Este stăpânit de arta lui, căruia îi dăuieşte cele mai multe clipe. El lucrează neîncetat şi concentrat, fără a mai şti dacă respiră. Ni-l revendicăm cu mândrie, noi, vasluienii şi colegii de şcoală. Îţi mulţumim pentru asta”.
Emil Răşcanu a ţinut să mulţumească pentru cuvintele de apreciere, mai ales că nu a mai expus de mulţi ani la Vaslui, promiţând că nu va înceta să picteze.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button