ActualitateLocal

Firme sancţionate de AJOFM

anofm-400x230
Dintre cei 220 de agenţi economici din judeţ verificaţi în primul semestru al anului de inspectorii Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Vaslui, 23 (peste 10%) nu respectau legislaţia privind comunicarea locurilor de muncă vacante sau a ocupării acestora.
“Angajatorul este obligat ca, în termen de cinci zile de la vacantarea postului, să anunţe AJOFM, respectiv la o zi de la data ocupării acestuia, în condiţiile legii. Pentru nerespectarea prevederilor articolului 10 din Legea 76/2002, în perioada 1 ianuarie – 30 iunie, 22 agenţi economici au primit avertismente, iar unul fost amendat cu 3.000 de lei, acesta achitând 1.500 de lei în 48 de ore de la data întocmirii procesului verbal. Inspectorii nu au aplicat amenzi angajatorilor care au încălcat legislaţia, în primul rând pentru că aceştia se aflau la prima abatere, iar în al doilea rând, din dorinţa de a nu descuraja încadrarea pe piaţa muncii. Avertizăm însă că, în cazul în care abaterile se vor repeta, agenţii economici vor fi amendaţi”, a declarat Laura Toporăscu, purtătorul de cuvânt al AJOFM Vaslui.
Comunicarea de către angajatori a locurilor de muncă vacante se face pe suport hârtie sau prin e-mail. Agenţii economici care anunţă la AJOFM locurile vacante beneficiază gratuit de serviciile de mediere a muncii, respectiv preselecţia candidaţilor corespunzători cerinţelor locurilor de muncă oferite şi în concordanţă cu pregătirea, aptitudinile, experienţa şi interesele acestora. Nerespectarea constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 3.000 de lei la 5.000 de lei, conform Legii 76/2002, privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă.
“Amenzile contravenţionale pot fi aplicate şi persoanelor juridice. Mediatizarea de către angajatori a locurilor de muncă vacante prin orice alte mijloace, de tipul mass-media, afişare la sediul unităţii sau pe site-uri, nu exonerează firmele respective de obligaţia de anunţa posturile disponibile la AJOFM”, a menţionat Laura Toporăscu.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button