ActualitateLocal

Eveniment istoric: Vasluiul organizează în premieră pentru Moldova un campionat național de șah la seniori

În perioada 16-23 octombrie, municipiul Vaslui va găzdui Campionatul Național, Divizia A, la șah pe echipe, seniori.

Competiția este organizată de CS Sergentul Vaslui și principalul partener, Radical Grup Vaslui, sub edgida Federației Române de Șah.

Astfel, la Vaslui vor concura șahiști de renume, de la maeștri internaționali până la candidați de maeștri, de la cluburile LPS Satu Mare, CS Ineu, CS Otopeni, CSU ASE Bucureşti, CS Muncitorul Reşiţa, CSM Cluj – Napoca, SCM Buzau, CS Sergentul – Radical Grup Vaslui.

”A fost foarte greu în privința criteriilor de atribuire a organizării competiției. Noi am avut ceva în plus la ofertă și am fost declarați câștigători. Deși am concurat cu Călimănești, București, Pecica, noi am reușit să ne impunem oferta și să organizăm campionatul Divizia A. A fost o perioadă de frământări, fiind la un pas să nu mai reușim organizarea lui. Am avut în domnul Sandu Ionel un sprijin de nădejde, care ne-a sărit în ajutor imediat, iar acum sunt sigur că vom avea o competiție reușită. Avem experiența necesară în organizare și oamenii care să ne susțină. Vrem să fie o competiție frumoasă, iar participanții să ducă pe mai departe vestea că la Vaslui a fost o organizare ireproșabilă”, a spus Constantin Grosu.

Mai multe detalii pe www.sportactual.ro.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button